Cercetarea românească este o comunitate dinamică cu specialiști și idei validate internațional. Susținerea și sprijinirea cercetătorilor în implementarea proiectelor este o preocupare constantă a Senatului Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Cercetarea științifică trebuie să devină motorul activ al unei economii competente.
În cadrul celei de-a 12 ediții a Euroinvent, Senatul Științific a oferit 2 distincții de recunoaștere a activității de cercetare.
Marele Premiu Științific Euroinvent din acest an, în valoare de 10.000 de lei, a fost acordat domnului Cristian Fodor, un tânăr bioinginer, proaspăt absolvent și masterand al Facultății de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi.
Fundația Dan Voiculescu a acordat, tot în cadrul acestui eveniment, un Premiu de Recunoaștere Științifică, Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București, pentru proiectul: ”Complex de ruteniu cu acțiune antiinflamatoare și procedeu de sinteză”.
La evenimentul din acest an au fost prezentate peste 500 de invenții și proiecte de cercetare, din peste 30 de țări.
Euroinvent este un reper pentru lumea științifică, de aceea Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României susține în continuare parteneriatul educațional. Prin premiile oferite în ultimii cinci ani, în cadrul acestui eveniment, Senatul Științific încearcă să sprijine tinerii inventatori și să îi încurajeze să se implice în cariere științifice.