Cel mai bun proiect va fi premiat cu 10.000 de lei de Fundația Dan Voiculescu
Cercetarea românească iese la rampă cu 230 de lucrări înscrise în cadrul Euroinvent, cea mai mare expoziție de inventică si inovație din Europa de Est, care a transformat Iașul, chiar dacă evenimentul are loc doar în varianta online, în capitala inventatorilor și cercetătorilor din întreaga lume. Evenimentul se va încheia mâine, când vor fi premiați câștigătorii.
Din cele peste 500 de invenții și proiecte de cercetare, peste 230 de proiecte sunt din România și 120 din Republica Moldova.
Este evident că cercetarea românească se bucură de o comunitate dinamică, foarte bine conectată internațional, de specialiști de mare valoare și de idei validate internațional, în cadrul concursurilor și expozițiilor de profil. Acest lucru este posibil însă doar prin efortul celor care activează în sistemul de cercetare-dezvoltare.
La nivel integrat, cercetarea românească nu interacționează încă cu economia reală. Așadar este nevoie de politici coerente care să transforme cercetarea în motorul activ al unei economii competitive. Mediul privat trebuie să contribuie, de asemenea, la această dezvoltare firească prin sprijinirea noilor generații de oameni de știintă, pentru atingerea unui potențial maxim.
În acest context, Senatul Știintific al Fundatiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României se implică activ în susținerea cercetării și oferă un premiu de 10.000 de lei unui proiect românesc înscris la Euroinvent.
”Euroinvent este un reper pentru lumea științifică, de aceea Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României susține în continuare parteneriatul educațional. Prin premiile oferite de-a lungul timpului și pe care sperăm să îl oferim și în acest an, încercăm să sprijinim tinerii și să îi încurajăm spre cariere științifice”, a declarat Lăcrămioara Frăsineanu, Manager de Proiect, Senatul Științific.
Euroinvent este singurul eveniment din România organizat sub egida Federației Mondiale a Inventatorilor. Acesta promovează creativitatea și inovarea într-un context international larg și se află la cea de-a XII-a ediție.