EUROINVENT, cel mai mare salon de invenții din Europa de Sud-Est și-a desemnat câștigătorii. Timp de două zile, peste 400 de invenții și proiecte din mai mult de 20 de țări din toate colțurile lumii au fost prezentate la Palatul Culturii din Iași.
Marele premiu, o bursă în valoare de 10.000 lei oferită de Fundația Dan Voiculescu prin intermediul Senatului Științific, a fost câștigat de o echipă de cercetători de la Facultatea de Inginerie Electrică din Iași care a participat în competiție cu mănușa mecatronică.
Un dispozitiv destinat strict celor care au suferit un accident vascular cerebral în urma căruia au rămas paralizați. Mănușa mecatronică vine în ajutorul lor și îi ajută să-și miște mâna paralizată. Dispozitivul este conectat la un calculator, iar cu ajutorul unor electrozi care se atașează pe mușchi, reușește să producă mișcarea, și astfel, pacientul se recuperează mult mai repede.