Un kit de diagnosticare al HIV pentru țările în curs de dezvoltare, un procedeu care scade poluarea produsă de motoarele diesel și un tratament în boala Parkinson au primit joi, la Lisabona, Premiul Inventatorului European, transmite AFP.
Helen Lee, director de cercetări la Universitatea Cambridge, a primit „premiul popular”, atribuit de 60.000 de internauți pentru un aparat de diagnosticare al HIV, destinat țărilor în dezvoltare. „Având mărimea unei cafetiere, nu necesită transport la rece, iar eu pot învăța pe cineva să îl folosească în 10 minute””, a declarat AFP inventatoarea.
Cu câteva picături de sânge, dispozitivul, operațional din 2012, dă rezultate imediate și fiabile. El a fost utilizat deja în Malawi și Uganda, cu ajutorul ONG-ului Medici fără Frontiere.
Decernat de Oficiul European pentru Brevete (OEB), premiul recompensează din 2006 inovații tehnologice. Un juriu alcătuit din experți și, de trei ani, și din internauți, acordă șase premii unora din cei 15 finaliști aleși dintre 400 de candidați.
Laureați la categoria „IMM” (Întreprinderi mici și mijlocii), omul de știință Tue Johannessen și membrii echipei sale au pus la punct un procedeu care permite neutralizarea a până la 99% din emisiile de oxid de azot, factor poluant emis îndeosebi de motoarele diesel, prin folosirea de amoniac solid.
Această tehnologie echipează din luna septembrie a anului trecut jumătate din parcul de autobuze din Copenhaga, iar Johannessen vizează de acum orașe ca Londra, Seul, Beijing și Shanghai. Cu timpul, sistemul ar putea fi instalat și pe mașini mici.
„Nu este un premiu de inovație în plus; noi vrem să arătăm impactul pe care îl au brevetele în plan economic și social”, a spus la Lisabona președintele OEB, Benoit Battistelli, adăugând că premiile sunt acordate unor inventatori care și-au experimentat deja brevetele.
Neurochirurgul francez Alim-Louis Benabid a câștigat premiul la categoria „cercetări” pentru realizarea tratamentului simptomelor bolii Parkinson prin stimulare electrică. Recurgând la electrozi implantați în creier, procedeul tehnic elaborat în 1987 a devenit normă clinică, fiind aplicat deja unui număr de 150.000 de persoane din toată lumea.
Germanii Bernhard Gleich și Jurgen Weizenecker au fost recompensați la categoria „industrie” pentru un procedeu de imagistică medicală cu particule magnetice, care permite obținerea unei imagini de înaltă rezoluție și în timp real a țesuturilor.
La „țări ne-europene”, americanul Robert Langer a primit un premiu pentru o terapie împotriva celulelor canceroase cu ajutorul unor medicamente introduse în capsule de plastic biodegradabile, care intervin direct pe tumoare.
Germano-olandezul Anton van Zanten a fost desemnat câștigător la categoria „lucrarea unei vieți” pentru invențiile sale în domeniul securității auto, cum ar fi sistemul de control electronic al traiectoriei.
Invențiile premiate „dau o nouă speranță bolnavilor, consolidează eficiența diagnosticelor medicale, protejează mediul și salvează mii de vieți pe șosele”, a spus Benoit Battistelli, citat de AFP.
sursa: agerpres.ro