Un program al Comisiei Europene dedicat antreprenorilor aflati la inceput de drum, care pot aplica pentru a petrece o perioada de timp in cadrul unei organizatii gazda din strainatate – schimb de experienta. Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania este organizatie intermediara activa in cadrul acestui program.
Fundatia Dan Voiculescu, prin programul Senatul Stiintific sprijina promovarea programului Erasmus pentru tineri antreprenori, dezvoltand, impreuna cu CNIPMMR o strategie care vizeaza o cat mai mare diseminare in randul tinerilor a oportunitatilor prezentate.
Scopul programului este de a dobândi abilități relevante pentru conducerea unui IMM, prin petrecerea unei perioade de timp în gazdă la un IMM din altă țară din lista celor participante în program (din Uniunea Europeană, dar și din afara ei). Astfel, programul contribuie la îmbunătățirea know-how-ului și favorizează transferurile transfrontaliere de cunoștințe și experiențe între întreprinzători.
Obiectivele specifice ale programului sunt:
Noii întreprinzători vor locui în străinătate într-o altă țară europeană și vor lucra alături de un întreprinzător experimentat. Comisia Europeană, prin intermediul organizațiilor intermediare (IO), oferă asistență financiară pentru acoperirea cheltuielilor pentru șederea în străinătate, în funcție de țara de destinație. Noii întreprinzători și întreprinzătorii gazdă vor stabili relația cu ajutorul unei organizații intermediare active în cadrul programului (între care și CNIPMMR). Toate acțiunile referitoare la program se derulează exclusiv prin intermediul unei platforme online – www.erasmus-entrepreneurs.eu, procesul de aplicație fiind unul facil și intuitiv.
POVEȘTI DE SUCCES DIN CADRUL PROGRAMULUI
Pentru mai multe detalii cu privire la program, mecanismele sale și consilierea necesară pentru derularea unui schimb de succes, vă invităm să ne contactați la următoarea adresă de e-mail: [email protected].